Numeroase izvoare istorice atesta, inainte de a ne fi fost
transmis numele sau prin documente istorice scrise, existenta pe acest teritoriu
si in imprejurimile lui imediate, a unor asezari preistorice datand din mileniul
al V- lea i.Ch; in partea de nord a orasului s-a descoperit o importanta asezare
neolitica (5000 - 1900 i.Ch.), care a fost locuita de triburi de pastori si
agricultori.
In numeroase puncte de pe teritoriul orasului - La vii, Platoul romanilor -
au fost scoase la iveala obiecte din epoca bronzului (1700 - 1000 i.e.n.).
Demna de mentionat este si cetatea de pamant din epoca fierului, descoperita
pe inaltimile din stanga Muresului, la Teleac.
Aceasta cetate, datata pe la jumatatea mileniului I i.e.n. este fortificata
cu valuri de pamant si santuri, ingloband un teren de aproape 30 ha. Aici, pe
cursul mijlociu al Muresului a fost, probabil, un centru tribal tracic de seama.
O ramura a tracilor va atinge in curand un apogeu politic, social si economic
al acestor locuri si acestia sunt dacii. Ei pun bazele unei asezari puternice
APOULON ce va inspaimanta mai tarziu lumea romana.
Istoria medie a orasului Alba Iulia incepe cu cetatea dacica
de la Piatra Craivei - un masiv stancos ce domina orizontul dinspre nord - descoperita
in ultimii ani. Vechiul Apoulon dacic era resedinta unui trib sau a unei uniuni
de triburi care stapanea zona centrala a Muresului si o parte din muntii Apuseni.
In perioada in care Imperiul traco-daco-get din veacul I i.Ch. se intareste
si devine cel mai mare din Europa, dupa Imperiul Roman, Apoulon
cunoaste o deosebita inflorire, ajungand unul dintre cele mai mari centre urbane
ale Daciei, care a stat la limita epopeicei rezistente militare a dacilor, in
fata invaziei romane.
Primul razboi daco - roman, din timpul regelui Decebal a pus Apoulon-ul
la grele incercari de ordin economic. In schimb, al doilea razboi, condus de
Traian, care viza aici regiunea bogata si minele de aur si argint, i-a adus
distrugerea definitiva.
In epoca romana, Apoulon-ul dacic devenit
APULUM, cunoaste o mare dezvoltare.
Primul nucleu al orasului, ale carui inceputuri trebuie puse imediat dupa anul
106 d. Ch., a fost castrul legiunii a XIII - a Gemina. Pentru ca era propus
drept un castru permanent, castrul de la Apulum a fost unul dintre cele mai
mari din Dacia romana.
Construirea lui s-a facut pe o intindere de 30 de ha ; forma sa era dreptunghiulara,
conform arhitecturii militare romane. Caramizile purtau stampila legiunii a
XIII - a Gemina.
Asezarile semiurbane, numite canabae, ale legiunii a XII - a Gemina s-au dezvoltat,
primind sub imparatul Marcus Aurelianus rangul de municipiu,
Municipium
Aurelium Apulense, iar sub Commodus cel de colonie, Colonia Aurelia Apulensis,
amintita intr-un numar insemnat de inscriptii, unde s-a stabilit mai apoi micul
cartier Partos.
Prin administratia impusa de Traian la
Apulum s-a pus temelia
organizarii celui mai mare centru urban din Dacia romana.
Doar dupa cateva decenii,
Apulum marca nu numai un mare centru
administrativ, militar, economic si rutier, ci si o copie fidela a vietii romane
din marile orase ale imperiului.
In sec. II si III ajunge o mica Roma a Daciei.
A urmat apoi o perioada in care popoarele barbare s-au stabilit rand pe rand in
Dacia.
Apulum isi pierde treptat rolul central economic si social
ce-l avusese, dar se vadeste patrunderea crestinismului.
Este indeajuns exemplul ce ni-l ofera un opait de lut, in forma de para, cu extremitatile
alungite, prezentand pe disc o cruce latina, impodobita cu sapte romuluri.
Opaitul dateaza din sec. IV. In general populatia din
Apulum
se reantoarce la o economie naturala, orasul isi pierde, ca pretutindeni in
Dacia,
rosturile majore.
Pe ici - pe colo, dainuie printre ruine o populatie care, generatie dupa generatie
alcatuieste asezari noi, care vor fi luat poate diferite numiri.
Din ele, pana la urma, cand pe aceste meleaguri vor veni slavii, va iesi Balgradul.
Din aceasta au derivat celelalte denumiri ale orasului: Fehervar ( in limba maghiara
) si Weissenburg ( in limba germana ).
Un cercetator german din veacul trecut, Gooss, se intreba asupra denumirii de
Balgrad; raspunsul a fost dat de marele istoric roman, Nicolae Iorga :
...
Belgradul fiind un gard, o cetate in fiinta, arata tocmai existenta
zidurilor, care fiind de piatra, erau si aici,(...), albe pentru taranii deprinsi
cu lemnul negru al caselor lor. Rolul cetatilor albe la slavi e mare, dar nu vine
din propriul lor aport, ci din influenta burgurilor france, trecute la moravi.
Ca peste tot unde slavii au convietuit cu populatia bastinasa
daco - romana, au exercitat o puternica influenta mai cu seama in domeniul cuvintelor
uzuale. Este foarte probabil ca in sec. VIII - IX si mai tarziu pana la venirea
ungurilor in aceste parti, Balgradul era o capitala a unei formatiuni mai mari.
Este semnalata oficial in sec. al IX - lea o episcopie depinzand de Bizant.
Balgradul platea tribut greu stapanitorilor din departari dar isi pastra o oarecare
autonomie, in care pe rand interveneau pretentiile imperiului bizantin si legaturile
sale religioase cat si noii veniti din diferite parti si plecati prin altele.
In prima lor incursiune in Transilvania, Tara de dincolo
de padure, maghiarii dau peste ducate organizate.
La inceputul sec. XI - lea Balgradul devine iar centru politic
al unei formatiuni statale feudale iar populatia purta demult numele de romani.
Pe urmele unei vechi biserici romanice se construieste o catedrala in stil gotic
care va primi ample transformari arhitecturale in secolele urmatoare ajungand
pana in zilele noastre un monument de arta, ce face azi obiectul interesului
turistic.
La 1177 se aminteste ca aici episcopia romano - catolica a Transilvaniei, Alba
Iulia devenind orasul cel mai important.
Conditiile in care s-a dezvoltat Balgradul in sec. XI - XIII au fost destul
de favorabile, pana in anul 1241 cand invazia tatara a oprit pentru scurt timp
dezvoltarea orasului si chiar a regatului ungar; a fost una dintre cele mai
cumplite devastari pe care le-a cunoscut acest oras. Distrugerile tatarilor
au fost amintite de cronicarul Rogerius in termeni zguduitori. Ne-a mai ramas
de la un martor ocular o patetica marturie despre devastarea Albei Iulia,
si anume un calugar italian ce-a scris Carmen Mizzerabile care ne spune ca totusi
dupa retragerea tatarilor, s-au ridicat multe cetati.
Intr-adevar, pe locul vechiului castru roman si al fortificatiilor romano-slave
s-a construit imediat o noua cetate.
Prin dispersarea populatiei catre locuri de refugiu - paduri, munti - se saraceste
mana de lucru.
De aceea, taranii romani incep a fi adusi cu forta de pe mosiile din ce in ce
mai intinse ale bisericii catolice si ale feudalilor maghiari. In 1291, convocand
o dieta la Alba-Iulia, regele Andrei III emite o diploma pentru
nobilii saxoni, secui si romani. Conducatorii romani care nu accepta deznationalizarea
si catolicizarea, pleaca trecand muntii in partile Tarii Romanesti
si Moldovei.
Prigoana impotriva cnezilor romani continua chiar in forme oficiale. Asfel ca
vechiul Balgrad, numit de acum si Alba Transilvana (1299,1303) si unde isi aveau
resedinta multi voievozi ai Transilvaniei - va fi martor viu la toate acestea
si la multe altele, care au dus la instaurarea dominatiei straine.
Episcopia catolica din Alba Iulia ajunsese a fi unul dintre
factorii feudali de asuprire sociala de anvergura.
O deosebita atentie acorda orasului si episcopia Iancu de Hunedoara. La 1442
el pregateste, in cetatea Alba Iulia atacul impotriva turcilor,
care au invadat Transilvania. Lupta s-a dat la Sintimbru.
Dupa moartea sa, de ciuma, in 1456, Iancu de Hunedoara este inmormintat in Alba
Iulia, sarcofagul sau se afla in Catedrala romano-catolica din oras.
Trecuse mai bine de un veac de cand vechiul Balgrad nu se mai numea in actele
oficiale decat dupa numele vechiului duce uzurpat de catre navalitorii maghiari.
Era Alba lui Gelu apoi a lui Gyula - Iula
, (Alba lui Iula) , Alba Iulia in romaneasca tirzie.
Dar oricum, prin cate alte numiri a mai trecut, Alba Iulia
si-a dovedit mereu existenta in ciuda tuturor incercarilor unei grele desfasurari
istorice.
Important centru economic, Alba Iulia este
si un insemnat oras politic in care se tin, in perioada 1291 si 1540, 51 de
sedinte ale dietei Transilvaniei.
Dupa 1541 Alba Iulia devine capitala principatului autonom
al Transilvaniei pana in anul 1690.
Timp de doua secole si jumatate orasul va cunoaste o perioada de dezvoltare
economica rapida si o intindere urbanistica considerabila. In anul 1516 incepe
construirea unei noi cetati care se termina abia prin sec. al XVII - lea. Principii
Transilvaniei inalta edificii importante si duc o politica
de dezvoltare a orasului.
Evenimente politice, sociale si culturale, momente de mare importanta din viata
poporului nostru, au loc la Alba Iulia. Cel mai memorabil eveniment se petrece
la sfarsitul sec. al XVI - lea : intrarea triumfala in oras a lui Mihai
Viteazul (1593 - 1601) impreuna cu oastea sa, la 1 noiembrie 1599,
trei zile dupa biruinta de la Selimbar. Alba Iulia avea sa
devina astfel dupa cucerirea Moldovei, prima capitala a celor
trei tari unite sub sceptrul marelui voievod.
Actiunea lui constituia prima incercare de unificare politica a tarilor romane.
Din Alba Iulia Mihai Viteazul a condus cele 3 tari romanesti,
prin masuri menite sa-i consolideze domnia; aici se intituleaza voievod
si domn a toata tara Romaneasca si al Ardealului si al tarii Moldovei .
In scurta lui domnie Mihai Viteazul a pus bazele unui mare ideal care a animat
lupta generatiilor viitoare. Dupa moartea naprasnica a lui Mihai Viteazul, capitala
principatului a fost distrusa si devastata, in mai multe randuri, de armatele
rivale ale lui Grigore Basta si Moise Secuiul.
Alba Iulia a ramas cu simbolul sau imaginat atunci, acela al
unitatii romanesti, iar faptele de vitejie ale lui Mihai Viteazul au ramas si
ele vii si nu numai pentru poporul roman. Lupta sa antiotomana va intra in legendele
popoarelor balcanice inrobite, ca simbol al dorintei, ce va strabate printre
veacuri, pentru eliberare nationala iar realizarea sa politica de o clipa va
constitui un testament negrait pentru toti domnii si principii veacului.
Unitatea politica realizata de Mihai Viteazul la Alba Iulia
continua sa se manifeste sub diverse aspecte.
Ideea de a stapani toate trei principatele a intrat si in ambitia si orgoliul
lui Bathory Gabriel, inscaunat la Alba Iulia, cu ajutorul domnitorilor
romani din principatele vecine este ales principe al Transilvaniei in 1613.
A fost o domnie buna pentru Alba Iulia care va atinge o culme
de glorie si belsug, a progresului politic constitutional dublat de o propasire
culturala, de data asta si in favoarea maselor romanesti.
In Alba Iulia se intemeiaza noi companii comerciale carora
le merge vestea pana in Venetia, Leipzig si chiar Suedia.
Principele Gabriel Bethlen era si un mare amator de muzica si arta, de aceea
el aduce la Alba Iulia tot ceea ce era reprezentativ in acea
vreme, printre ei spaniolul Don Diego si renumitul organist german Ioan Prusinger,
adus de la Viena. Gabriel Bethlen a acordat o mare importanta arhitecturii.
Intreaga Alba Iulia este dotata cu edificii
marete, in stilul Renasterii italiene.
Gabriel Bethlen construieste cele doua bastioane ale cetatii vechi, care se
pastreaza inglobate in cetatea din sec. al XVIII - lea, largeste palatul princiar,
face reparatii catedralei si ridica o cladire pentru colegiu de rang universitar,
una din institutiile culturale de mare prestigiu ale Transilvaniei
medievale. S-a dezvoltat extractia de mercur la un maxim neatins pana atunci.
Din Alba Iulia mercurul se exporta in Polonia si Venetia. Principele spera ca
prin culturalizarea maselor va intari propaganda protestanto-calvina, limba
romana iese timida de sub interdictia pusa de asupritori si patrunde in slujba
bisericeasca si in scoli. Scolilor marunte li se adauga o academie, Academia
de obste, pentru care Bethlen a recrutat profesori dintre cei mai renumiti
din Europa de atunci.
Printre ei va fi si Martin Opitz care astazi e considerat parintele literaturii
de limba germana. Domnia lui Bethlen a marcat o renastere a Transilvaniei de
atunci si in special a Albei Iulia.
In buna parte, Rakoczi, urmasul lui Bethlen, a reusit sa pastreze linia politicii
predecesorului sau.
Atat Rakoczi I cat si fiul sau Rakoczi II dispune aducerea de litere romanesti
la tipografia mitropoliei din Alba Iulia. Asa apare Catechismul
calvinesc pentru romani .
Tocmai secularele legaturi de sange si limba economice si culturale dintre toate
trei tarile Romanesti au sadit in vremea carturarilor de atunci ideea unitatii
nationale pentru poporul roman din vechea Dacie.
De la Alba Iulia va porni, invelita in vesmantul cultural al
vremii de atunci, vestirea pentru toata suflarea romaneasca a acestei idei.
In prefata tiparita a Noului Testament aparut la Alba Iulia
in 1648, mitropolitul Simion Stefan formuleaza ideea necesitatii unei limbi
scrise comune pentru toti romanii din toate provinciile.
Acum apar 16 carti scrise in limba romana, printre care, in 1699 apare prima
carte didactica in limba romana din Transilvania si anume Bucoavna.
Cronicarul turc Evlia Celebi descrie Alba Iulia ca avand palate
impodobite cu fresce si mozaicuri, fantani arteziene si oglinzi de Murano, dar
in 1658 si 1662 ostile turcesti si tataresti prada si ard din nou, orasul.
Prin declaratia de la Sibiu din 10 mai 1688 Transilvania se supune imparatului
Leopold, apoi, prin pacea de la Carlovitz din 1699, turcii recunosc si ei oficial
intrarea Transilvaniei in Imperiul habsburgic.
Curtea de la Viena hotareste in anul 1711 construirea in acest centru a unei
fortificatii ale carei lucrari incep in 1715 si se termina pe la 1738. Noua
fortificatie avea sa cuprinda o suprafata foarte mare din orasul vechi si ca
urmare acesta a fost daramat si mutat jos, in actuala vatra a orasului. Intre
monumentele distruse cu aceasta ocazie se numara si Mitropolia lui Mihai Viteazul
ce se afla in coltul de sud-est al cetatii actuale.
Orasul de jos se injghebeaza in sec. XVIII si XIX, creandu-se
o seama de cartiere de mestesugari cum ar fi Partosul si Haiusul, specializate
in transportul sarii pe Mures, precum si cartierul Lipoveni, format din mestesugari
zidari care au lucrat la ridicarea cetatii.
Se ridica de asemenea trei biserici romanesti, doua in cartierul Maieri, una
dintre ele, biserica parohiala Sfanta Treime ce a fost construita
in anii 1713-1714 din materialele fostei catedrale a lui Mihai Viteazul si una
in Lipoveni. Din fericire ni s-a pastrat planul topografic al vechii cetati
facut de locotenent-colonelul Giovanni Morando Visconti din care se pot desprinde
destule elemente referitoare la ceea ce a fost daramat la ridicarea noii cetati.
Ridicarea noii cetati s-a facut dupa noile planuri ale aceluiasi inginer Giovanni
Morando Visconti, conducerea lucrarilor avand-o faimosul general austriac, biruitor
al turcilor, Eugeniu de Savoia (1663-1736). Fortificatiile cetatii au fost construite
dupa tipul celor realizate la frontierele Frantei, de catre Vauban. La constructia
fortaretei (intre anii 1715-1738) au lucrat circa 20.000 de iobagi din satele
din imprejurimile orasului. Alba Iulia, care capata in actele
oficiale tot mai des numele de Karlsburg sau Alba Carolina,
asa ca sa mai fie pastrat ceva din vechiul nume, de fapt nu mai este decat o
gazda saraca, care indeplineste rosturi civile pentru o garnizoana, tot mai
numeroasa si bogata austriaca.
Cautand sa dezvolte manufacturile, statul austriac infiinteaza in mai toate
centrele urbane ateliere pentru o multitudine de ramuri economice.
Alba Iulia, chiar in situatia de gazda saraca va constitui
un dublu simbol al centrului cultural romanesc cat si cel al centrului ortodox,
acum obligat sa se uneasca cu biserica catolica.
In general in sec. al XVIII-lea taranimea iobaga porneste mai multe rascoale
care aparent au imbracat o haina religioasa, au avut un continut social revendicativ.
Chiar daca la 13 iulie 1795, Maria Tereza - imparateasa de mare glorie habsburgica
a emis decretul de toleranta pentru romanii de religie ortodoxa din Transilvania
si le-a permis numirea unui episcop ortodox, el nu a avut efectele scontate.
Anii trec, framantarile sociale se intetesc si la Alba Iulia,
sub zidurile cetatii habsburgice rascoala ajunge la culme. Era in plina iarna
a anului 1761. Preotii ortodocsi care lasasera crucea pentru a incinge sabia
dreptatii in fruntea taranilor, tin o adunare sinodiala la Alba Iulia.
Cativa ani rascoala a fost condusa de calugarul Sofronie din Saliste. taranii
au inaintat autoritatilor de la curte numeroase jalbe, in care cereau repararea
nedreptatilor de care sufereau.
Intre aceste actiuni se inscrie si cererea inaintata imparatului
in anul 1779 de Horia si Closca. Lor li se alatura, in 1784 si Gheorghe Crisan.
Se aprinde astfel torta care va da foc pulberii de nemultumiri acumulate de
secole. Desi rascoala a fost infranta iar capeteniile au fost aduse in lanturi
in cetate la Alba Iulia la 27 decembrie 1784, ea a zguduit
puternic, pentru un moment, intreg edificiul orinduirii feudale. Locuitorii
orasului au fost martorii, impietriti de ura si groaza, ai supliciului frangerii
cu roata a martirilor rascoalei taranesti, osanda ce constituie una dintre cele
mai cumplite cazne aducatoare de moarte din cate a cunoscut omenirea.
Era in dimineata zilei de 29 februarie 1785. Fusesera adusi acolo pe locul ce
se numea dealul furcilor azi numit Campul lui Horea zeci de
mii de tarani iobagi sa asiste la executie. Crisan s-a sinucis in inchisoarea
vechiului corp de garda, spanzurandu-se cu nojitele de la opinci.
Lui Closca si Horia le-au fost frante oasele cu roata, incepand cu picioarele.
Se spune ca ultimele cuvinte ale lui Horea au fost: Mor pentru popor
Din acest moment istoric, Alba Iulia a capatat si valoarea
de simbol al luptei maselor populare pentru dreptate sociala si libertate.
In timp ce secolul luminilor ingaduia asemenea scene, in alte
orase din Transilvania se marca o miscare culturala de trezire
a constiintei nationale; la Alba Iulia un episcop catolic,
Ignat Batthyany, iluminist si el, pune temelia unei institutii carturaresti,
o biblioteca, care azi a ajuns la faima mondiala.
Catre sfarsitul sec. al XVIII-lea si primele decenii ale secolului urmator,
putredul edificiu al feudalismului incepe sa se naruie. De doua milenii mereu
prezenta, intr-un fel sau altul, la evenimentele istorice care au implinit soarta
Transilvaniei, Alba Iulia participa din plin la doua dintre
etapele principale ale revolutiei de la 1848 - 1849 din Transilvania. Astfel,
la sfarsitul lui martie 1848, la Alba Iulia meseriasii si intelectualii,
putini cati erau, tin o adunare de protest, marcand aderarea lor la primele
cuceriri revolutionare, iar in 1849, garnizoana formata in mare parte din ostasi
romani se aliaza luptei revolutionare din Muntii Apuseni, condusa
de Avram Iancu.
Alba Iulia, de doua ori in acest an, a primit
cu uimire centuriile motesti coborate din Valea Ampoiului, avand in frunte pe
Craiul muntilor, intrat din viata inca, intr-o legenda, care
va tine cit suflarea romaneasca de pretutindeni.
Si asa precum pe portile cetatii feudale de Alba Iulia in 1514
s-au tintuit parti din trupul martirizat al lui Gheorghe Doja iar in 1785 tot
acolo, s-a consumat supliciul lui Horea si Closca, in 1851 Avram Iancu arestat
si adus la Alba Iulia este terorizat si batut pentru ca se
credea ca asa se va curma lupta de aparare a taranilor luptatori de la 1848.
Tumultoasa revolutie de la 1848 din Transilvania care a vizat zorile unei societati
noi a grabit destramarea oranduirii feudale, contribuind la dezvoltarea relatiilor
de productie capitaliste.
Alba Iulia desi nu a fost un oras industrial se intalnesc si
aici reuniuni si asociatiuni profesionale si culturale ale meseriasilor si lucratorilor.
In 1869 se da in exploatare calea ferata Alba Iulia - Arad,
iar in 1895 linia ferata ingusta Alba Iulia - Zlatna, cai de
comunicatie importante care ajuta la dezvoltarea economica a orasului. In imprejurimile
Albei Iulii, creste odata cu exploatarea de tip capitalist, valul de nemultumire
in randurile muncitorimii miniere.
Muntii Apuseni, cu bogatele lor zacaminte de aur si argint
au constituit obiectul interesului capitalului austriac si al autoritatilor
habsburgice, care dispuneau aici de cateva intreprinderi miniere importante.
Era cea mai bogata zona de extractie a metalelor pretioase din monarhie si printre
primele din Europa.
La inceputul deceniului al 7-lea aici se producea o cantitate de aur mai mare
decat in Franta si Germania la un loc, adica 43% din productia de aur a intregii
Europe. Deosebit de importante erau in aceasta perioada si
minele de sare. Celelalte ramuri ale industriei erau slab reprezentate in aceasta
zona in perioada 1849-1867, orasul avand un pronuntat un caracter agrar.
Pentru Alba Iulia o importanta deosebita a avut-o intinsele
terenuri viticole, vinurile de aici fiind trimise in diverse parti ale imperiului.
Prima industrie reprezentata la Alba Iulia a fost cea alimentara.
Un stimulent pentru dezvoltarea economica l-a avut construirea cailor ferate.
La 1850 Alba Iulia era indicata drept centru firesc al cailor ferate transilvanene
datorita pozitiei sale geografice deosebit de favorabile.
Necesitatea crearii unor banci si institutii de credit care sa sprijine populatia
romaneasca se facea simtita foarte acut la sfarsitul sec. XIX. Astfel, in 1891
ia fiinta "Iulia", intitulat "Iulia, casa de economii, societate pe actiuni
din Alba Iulia". In pragul anului 1910 ea dispunea de circa 200.000 coroane
fiind dominata de membrii familiei Cirlea, cea mai instarita familie romaneasca
din Alba Iulia.
Intre anii 1894-1895 in oras s-a introdus curentul electric iar in 1900 s-a
pus pentru prima data in consiliul orasenesc problema asfaltarii trotuarelor.
Primul razboi mondial aduce dupa sine prabusirea imperiului
austro-ungar. In aceste momente cruciale, fortele politice ale natiunii romane
din Transilvania, sprijinite de intreaga suflare romaneasca,
au trecut la infaptuirea idealului de veacuri, unirea Transilvaniei cu Romania.
Orasului Alba Iulia i-a revenit marea si nobila misiune de-a
gazdui desfasurarea acestui maret act din viata Romaniei moderne.
Evocand atmosfera creata cu ocazia evenimentului, amintim ca in dimineata zilei
de 1 decembrie 1918 spre Alba Iulia se revarsau adevarate torente
populare, care veneau sa pecetluiasca de asta data unirea inceputa, cu trei
veacuri in urma, tot in acest loc, de Mihai Viteazul.
Prin cuvantul lor aduceau mesajul poporului care i-a ales si i-a insarcinat
sa hotarasca in numele sau unirea. In zorii zilei de 1 decembrie, multimea adunata
in straie de sarbatoare, care reprezentau costume din toate partile Romaniei,
sub falfairile sutelor de steaguri tricolore, inconjoara cladirea in care va
tine marele sfat national. Delegatii oficiali, cei 1228, se inghesuira in aceasta
cladire a carei sala mare poarta azi numele de Sala Unirii. Atunci era un cazinou
militar.
Catre ora 10 dimineata sosesc fruntasii politici romani, primiti cu urale. Pe
platoul din spatele cetatii - campul lui Horea - ca o forta de nebiruit s-au
revarsat peste 100.000 de oameni din toate colturile Transilvaniei, Banatului,
Crisanei si Maramuresului, cu flamuri si inimile pline de un singur gand: vrem
unirea tuturor romanilor. Cand Goldis citeste motiunea istorica, adunarea
aproba furtunos si vointa de integrare a natiunii se implineste categoric. Dupa
votarea unirii, de la tribune improvizate deputatii au adus la cunostinta poporului
marele act al unirii Transilvaniei cu Romania.
Calatorul care trece astazi prin Alba Iulia devenita centru turistic, vizitand
Muzeul Unitatii Nationale din chiar cladirea unde s-a infaptuit, vede sapat
in piatra pe frontispiciul arcului de triumf de la intrare:
In anul Domnului 1918, 1 decembrie, in acest loc s-a proclamat pentru totdeauna
si in mod irevocabil prin votul solemn si unanim al poporului, unirea Transilvaniei
cu intreaga Daco-Romania. Eterna fie aducerea aminte a acestui act maret.
Ratificarea unirii Transilvaniei cu Romania s-a facut apoi prin Decretul Lege
nr. 3631 din 11/24 dec. 1918.
In anul 1922 se ridica Catedrala reantregirii neamului unde in ziua de 15 octombrie
are loc incoronarea regelui Ferdinand si a reginei Maria.
Ca o recunoastere a rolului pe care l-a avut Alba Iulia in istoria neamului,
in fiecare an la 1 Decembrie se sarbatoreste aici Ziua Nationala a Romaniei,
municipiul Alba Iulia fiind declarat de catre Parlamentul Romaniei
in anul 1994 CETATE SIMBOL A MARII UNIRI A ROMANILOR
